Adomniței, la sediul DNA: Am sentimentul că sunt singurul din sat care nu știe și nu înțelege ce se întâmplă

Adomniței, la sediul DNA: Am sentimentul că sunt singurul din sat care nu știe și nu înțelege ce se întâmplă
Publicat: 07/05/2015, 16:12
Actualizat: 07/05/2015, 20:04

„Am fost chemat la audieri și aștept pe hol. Nu am fost ridicat din trafic. Am sentimentul acela că sunt singurul din sat care nu știe și nu înțelege ce se întâmplă în jurul său”, a spus Adomniței, citat de corespondentul MEDIAFAX.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean din Iași, Marius Pârciu, a afirmat că, alături de președintele CJ Iași, Cristian Adomniței, au fost duși la audieri de către procurorii DNA alți doi angajați ai instituției, toți trei fiind „escortați” de către jandarmi de la sediul administrației județene.

„Au fost chemate la audieri trei persoane din cadrul Consiliului Județean, una dintre acestea fiind președintele Consiliului Județean, Cristian Adomniței”, a declarat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iași, fără a preciza despre ce dosar este vorba.

Surse judiciare declarau că președintele Consiliului Județean Iași, liberalul Cristian Adomniței, a fost dus la audieri la DNA după ce ar fi fost ridicat de către procurorii DNA în timp ce se afla în trafic, în municipiul Iași.

În 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziții, dintre care 19 la Consiliul Județean Iași, în birourile unor directori ai Direcției Economice, Serviciului Financiar Contabil și Direcției Achiziții, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupție și fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.

Sursele judiciare citate de MEDIAFAX nu au confirmat că audierile de joi ar avea legătură cu dosarul în care s-au făcut cele 21 de percheziții de la mijlocul lunii aprilie.

Presa locală precizează că tot joi au mai fost duși la audieri și Teodora Jinga, șefa Direcției de Proiecte Europene, din cadrul Consiliului Județean Iași și una dintre persoanele care lucra la departamentul respectiv, și anume Ioana Rață.

La momentul desfășurării percheziițiilor din 15 aprilie, Cristian Adomniței nu se afla în țară, el fiind la Bruxelles, unde a participat la ședința plenară a Comitetului Regiunilor.

Potrivit unor surse judiciare, în cazul pșerchezițiilor făcute în 15 aprilie, sunt în atenția procurorilor anticorupție președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței, vicepreședintele Alin Aivănoaei, fostul vicepreședinte Victor Chirilă și directorul executiv al Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, Cristina Teodora Jinga.

Faptele cercetate de către procurori vizează acordarea unui contract, prin procedura „cerere de ofertă”, societății Laser Co SRL Iași.

Contractul, în valoare de 340.000 de lei, pentru servicii de promovare a județului Iași, semnat în 27 septembrie 2013, presupunea 16 repere și avea durata maximă de execuție de trei luni de la data semnării. În caz de executare cu întârziere, prestatorul putea fi obligat la plata de penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din contravaloarea serviciilor rămase de executat, au precizat sursele citate.

Suma ar fi fost achitată firmei, iar procesul-verbal de recepție ar fi consemnat că totul este în regulă calitativ și cantitativ, deși în cele trei luni ar fi fost predate doar 11 din cele 16 repere de promovare. Auditul intern al CJ ar fi sesizat neregulile, iar acest aspect i-ar fi fost adus la cunoștință lui Cristian Adomniței.

Președintele CJ Iași ar fi fost însă nemulțumit de constatările auditului intern și ar fi amenințat că „va lua măsuri drastice dacă ceea ce a constatat auditul ajunge la cunoștința publicului și în presă”, au arătat sursele citate.

Perchezițiile de la sediul Consiliului Județean Iași, din 15 aprilie, s-au încheiat după aproximativ opt ore, procurorii DNA ridicând mai multe documente.

Acționarii firmei Laser Co SRL sunt Elena și Gabriel Popa, finii primarului Iașiului, Gheorghe Nichita (PSD).

Cristian Adomniței, în vârstă de 40 de ani, care este președinte al Consiliului Județean Iași din noiembrie 2012, a declarat, la câteva zile după perchezițiile de la mijlocul lunii aprilie, că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate de DNA din birouri ale CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar și informații privind salariile funcționarilor instituției.

Întrebat de ce procurorii DNA Iași au ridicat în timpul perchezițiilor de săptămâna trecută, de la Consiliul Județean, mai multe calculatoare, inclusiv cel din biroul său, Cristian Adomniței a afirmat că „nici nu a pus aceste întrebări”, dar că speră ca bazele de date ale CJ Iași stocate în calculatoare să ajungă cât mai repede înapoi. El mai preciza că așteaptă „cu mare interes ca investigația DNA să aibă un rezultat”, pentru a vedea „cine a avut dreptate și cine a greșit”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO